"Echipa sighșoreană a reușit să facă un sfârșit de sezon foarte bun, cu 3 victorii din 3 meciuri, astfel terminând pe locul 6 în Divizia A Seria B.
Etapa a 24-a a adus un meci acasă în compania celor de la CSM Oradea ocupanta locului 2 în clasament.Cu toții ne așteptam la un meci greu, Oradea fiind o echipă cu o apărare puternică și un atac foarte bun, dar ambiția și dorința de care a dat dovadă HCM-ul în acest meci a reușit să ne aducă victoria cu scorul de 36-35.
A urmat un meci foarte important care conta pentru locul din clasament de la sfârșitul sezonului, la Cluj în compania celor de la U Cluj. Din nou echipa a jucat foarte bine, a condus echipa clujeană majoritatea meciului, doar cu scurte momente de relaxare când gazdele au avut ocazia să se apropie la scor. Finalul meciului a adus victoria în tabăra noastră cu scorul de 34-36.
Ultimul meci al sezonului a fost extrem de important pentru echipă, deoarece se decidea locul pe care il vom ocupa. Acesta a fost acasă în compania celor de la HC Sibiu. În compania publicului nostru minunat am reușit probabil cea mai importanta victorie a sezonului care a adus echipei locul 6 in clasamentul final al sezonului.
Dorim să mulțumim sponsorilor, partenerilor media care ne-au ajutat să promovăm fiecare meci, tuturor care au fost alături de noi în acest sezon și așteptăm cât mai mulți sponsori noi care să ne ajute să dezvoltăm proiectul echipei pentru promovare în liga națională, care este un drum greu dar nu imposibil, dar necesită multă muncă și răbdare.
Nu putem uita de publicul nostru minunat care a fost prezenț la sală meci de meci, care ne-a dat putere de luptă în meciurile grele atunci când echipa nu o găsea si în aplauzele căruia am intrat și am ieșit de pe teren indiferent de scor. Toate aplauzele echipei se îndreptă acum spre voi!"
Sursa pagina web HCM Sighisoara