MUNICIPIUL SIGHIȘOARA organizează la data de 07.09.2016, respectiv 12.09.2016 Concurs de recrutare pentru ocuparea următoarelor funcții contractuale de execuție vacante, pe perioadă nedeterminată:
- Îngrijitor în cadrul Muzeului de Istorie – 1 post;
- Paznic în cadrul Compartimentului Administrativ – Biroul Logistic, aprovizionare tehnico-materială și administrativ – 1 post.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină:
a) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
f) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae.
Actele prevăzute la lit. b) - d) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul documentului prevăzut la lit. e), candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Condițiile generale de participare la concurs:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condițiile specifice de participare la concurs:
1. Îngrijitor în cadrul Muzeului de Istorie
- Studii generale sau studii medii.
2. Paznic în cadrul Compartimentului Administrativ – Biroul Logistic, aprovizionare tehnico-materială și administrativ
- Studii generale sau studii medii;
- Atestat pentru exercitarea profesiei de agent pază și ordine eliberat de Inspectoratul General al Poliției Române.
Probele stabilite pentru concurs:
- proba scrisă: 07.09.2016, ora 10,00 la sediul Municipiului Sighișoara, Str. Muzeului nr. 7;
- interviu: 12.09.2016, ora 13,00 la sediul Municipiului Sighișoara, Str. Muzeului nr. 7.
Bibliografia:
1. Îngrijitor în cadrul Muzeului de Istorie:
- Legea nr. 477/2004, privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice – Capitolul 1, 2 și 4
- Legea nr. 132/2010, privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice – Articolele 1, 2 și 9.
2. Paznic în cadrul Compartimentului Administrativ – Biroul Logistic, aprovizionare tehnico-materială și administrativ:
- Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- H. G. Nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare
- Legea nr. 477/2004, privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice.
Calendarul de desfășurare a concursului:
Data limită pentru depunerea dosarelor de concurs este de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv 30.08.2016;
Proba scrisă: 07.09.2016, ora 10,00 la sediul Municipiului Sighișoara, Str. Muzeului nr. 7; Interviu: 12.09.2016, ora 13,00 la sediul Municipiului Sighișoara, Str. Muzeului nr. 7.
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a mențiunii "admis" sau "respins", prin afișare la sediul și pe pagina de internet a autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei;
După afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor, proba scrisă și/sau proba practică și interviu, după caz, candidații nemulțumiți pot depune contestație în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, respectiv de la data afișării rezultatului probei scrise și/sau a probei practice și a interviului;
În situația contestațiilor formulate față de rezultatul probei scrise, probei practice sau a interviului comisia de soluționare a contestațiilor va analiza lucrarea sau consemnarea răspunsurilor la interviu doar pentru candidatul contestatar în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor;
Rezultatele finale se afișează la sediul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, precum și pe pagina de internet a acesteia, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 32 alin. (2) din H.G. nr. 286/2011 pentru ultima probă, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a mențiunii "admis" sau "respins".
Informații suplimentare se pot obține la sediul instituției camera 72
sau la telefon nr. 0265-771280
Primar Ovidiu-Dumitru MĂLĂNCRĂVEAN Sursa Primaria Municipiului Sighisoara