Am ajuns în Alma Vii la apus, după un drum de șase ore cu mașina din București. La intrarea în sat ne întâmpină un cârd de copii pe biciclete, eu le fac cu mâna, ei îmi arată diverse semne și mergem mai departe la biserică, în centrul satului, acolo unde urma să ne întâlnim cu prietenii veniți dinspre Alba Iulia. Oprim, parcăm și văd în depărtare un alt cârd de copii, mai mici, și un câine alergând la vale cu zâmbetele până la urechi în jurul prietenei mele cu care urma să ne întânim în sat.
Copiii îi împrumutaseră trotineta și au condus-o prin sat, până la biserică și înapoi. Un apus cald, veselie și praf pe uliță, case săsești colorate si miros de fum de sobă. Dacă nu ar chiorăi stomacul, totul ar fi perfect. Aflăm de la copii unde stă gazda noastră (Culmea! Oprisem chiar în fața casei ei.), unde e casa în care vom dormi și cine-i cine în sat și dacă nu ne-ar fi grăbit foamea probabil că am fi aflat toate secretele comunității. Copiii mici au acea onestitatea crudă adorabilă care încă nu a fost șlefuită până la tocire de către educație și societate. Cei de la sat cu atât mai mult. [..]
Deși nu mai sunt sași în acest sat săsesc, Alma Vii nu e nici pe departe mort. Comunitatea e astăzi un mix etnic și cultural ce se străduiește să co-existe în armonie. De mulți ani, Fundația Mihai Eminescu Trust fondată în 1987 și sprijinită de Prințul Charles, a făcut și face în continuare eforturi să păstreze tradițiile locului și să le pună în valoare. Scopul este să facă din Alma Vii un “sat de sine stătător” ce se poate autosusține: locuitorii au primit formare profesională în zidărie, dulgherie, agroturism și limba engleză și ca să nu fie vorba doar de niște diplome, au fost înființate și ateliere pentru ca oamenii să-și pună în aplicare meseria, au fost ajutați să-și deschidă și să-și gestioneze mici afaceri locale.
Articol si poza preluata de pe TravelGirl. Citeste tot articolul pe TravelGirl
