Sighisoara




RadioSon: Amenzile pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu amanate

25 August 2016

De la 1 ianuarie 2017, cei care dețin construcții și amenajări fără a avea autorizație de securitate la incendiu riscau amenzi de la 20.000 de lei la 50.000 de lei. Prin ordonanță de urgență, Guvernul a prorogat, termenul de la care pot fi aplicate aceste amenzi, până la data de 1 iulie 2017.

După tragedia din clubul Colectiv, Legea privind apărarea împotriva incendiilor a fost modificată în sensul introducerii unei obligații pentru persoanele fizice sau juridice care finanțează sau realizează investiții noi sau intervenții la construcțiile existente ori, după caz, pentru beneficiarul investiției. Mai precis, până la data de 31 decembrie 2016 trebuia obținută autorizația de securitate la incendiu în cazul în care construcțiile și amenajările au fost puse în funcțiune fără obținerea acestui act administrativ.

uvernul a prelungit, până la 30 iunie 2017, termenul în care actul poate fi obținut fără a fi plătită vreo amendă. Ulterior, de la 1 iulie 2017, cei care nu s-au conformat de bună voie vor fi sancționați.


Sursa stire RadioSon Sighisoara

Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!




Poti citi in continuare







Elsig Computers



Radioson
Blues Festival


Transart




PRIVACY POLICY - GDPR



Update cookies preferences