Sighisoara




Anunt privind acordarea stimulentelor educationale 

7 Septembrie 2016

Anunt privind acordarea stimulentelor educationale (tichete sociale pentru grădiniță)

Potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările și completările ulterioare, copiii pot beneficia de stimulente educaționale, sub formă de tichete sociale pentru grădiniță, având valoarea nominală lunară de 50 lei, în condițiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:

a)copilul este înscris într-o unitate de învățământ preșcolar, conform Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
b)venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 284 lei/membru de familie.
Stimulentul educațional se acordă în baza următoarelor documente:
1) cererea - declarație pe propria răspundere, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2015, aprobate prin H.G. nr. 15/2016, cu modificările și completările ulterioare;
2) acte doveditoare privind componența familiei, filiația copiilor și situația lor juridică față de reprezentantul legal:
- acte de identitate
- livret de familie, iar în cazul în care nu este eliberat livretul de familie sau situația familiei nu este evidențiată în livretul de familie, reprezentantul familiei sau reprezentantul legal al copilului prezintă, după caz, în copie, următoarele documente:
a) certificatele de naștere ale copiilor aflați în întreținerea familiilor defavorizate;
b) certificatul de căsătorie;
c) hotărârea judecătorească de încredințare în vederea adopției, potrivit legii;
d) hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, potrivit legii;
e) dispoziția conducătorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului sau hotărârea comisiei pentru protecția copilului ori a instanței de judecată, după caz, pentru măsura plasamentului; hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare, potrivit legii;
f) hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este declarat/declarată dispărut/dispărută sau decăzut/decăzută din drepturi părintești;
g) hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;
h)hotărâre judecătorească de stabilire a domiciliului copilului în cazul părinților divorțați ori despărțiți în fapt;
i) după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei.
3) acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei (documente eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor);
4) dovada înscrierii/frecventării activităților organizate de grădiniță.
În situația în care familia defavorizată este beneficiară de ajutor social conform prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, sau de alocație pentru susținerea familiei conform prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stimulentul se acordă reprezentantului familiei doar pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțite de dovada înscrierii la grădiniță.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 248/2015, acordarea stimulentelor educaționale este condiționată de frecvența regulată la grădiniță a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educațional, respectiv de prezența zilnică a copilului la grădiniță în luna pentru care se acordă stimulentul educațional, cu excepția absențelor motivate.
Se consideră absențe motivate, ce nu afectează acordarea tichetelor sociale, următoarele cazuri, cu condiția ca acestea să nu depășească 50% din zilele de grădiniță:
a) absențe medicale: motivate, numai dacă părinții aduc scutiri medicale corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copiii, la revenirea acestora la grădiniță. În caz excepțional, o singură dată pe an școlar, copiii pot beneficia de tichete sociale și dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniță, din motive medicale;
b) învoiri: copiii pot fi învoiți de către părinți în limita a 3 zile pe lună, cu condiția anunțării cadrelor didactice.

Formularul de cerere - declarație pe propria răspundere pentru acordarea stimulentului educațional (tichet social pentru grădiniță), poate fi ridicat de la sediul Municipiului Sighișoara, cam. 18 - Serviciul Public de Asistență Socială, zilnic, de luni până vineri, între orele 8,30 - 12,00, sau poate fi descărcat de pe site-ul Municipiului Sighișoara, la adresa www.sighisoara.org.ro.
Municipiul Sighișoara
Serviciul Public de Asistență Socială