Sighișoara crește: cum va arăta Sighișoara când vom fi mari?
Este titlul atelierului de arhitectura ce se va desfasura in 4 noiembrie intre orele 16 si 19 la Sala Sander. Asociația “Sighișoara 2029” cu sprijinul asociației “de-a arhitectura” va organiza în data de 4 noiembrie atelierul de arhitectura urbana "Sighișoara crește: cum va arăta Sighișoara când vom fi mari?" destinat elevilor sighișoreni.
In momentul de fata elevii sighisoreni ce au varste cuprinse intre 9-12 ani se pot inscrie pentru a participa la acest atelier. Atelierul va consta în alcătuirea unei machete 3D a unei anumite zone din oraș. Harta zonei va fi tipărită pe un mesh de 2x3 m.
Copiii vor lucra în echipe îndrumate de un arhitect. Vor fi intre 6 și 8 echipe, fiecare echipă va fi constituită din copil + părinte+ bunic/rudă în vârstă, astfel încât să fie implicate 3 generații în acest proiect. Părinții și bunicii vor avea rol consultativ în elaborarea planului pentru machetă și vor avea ocazia să povestească despre Sighisoara tinereții lor, cu bune și cu rele.
Durata atelierului va fi de 3 ore. La sfârșitul atelierului va exista o machetă a unei zone din Sighisoara asa cum participantii la atelier si-o imagineaza ca va arata peste ani.
Atelierul va fi documentat foto pe tot parcursul desfășurării sale și se va finaliza cu o expoziție.
Sursa stire RadioSon Sighisoara

Daca ti-a placut articolul, urmareste Sighisoara Online si pe Facebook si Twitter!