Comunitatea din Alma Vii organizeaza pe 30 octombrie Ziua Almei. Pentru inscrieri si informatii folositi link-ul de mai jos sau sunati la 0269 862 559.
Mihai Eminescu Trust (MET) a susținut încă din 2008 revigorarea satului Alma Vii prin diverse proiecte. A investit de-a lungul timpului atât în păstrarea arhitecturii specifice locului, cât și în acțiuni menite să crească spiritul de comunitate al sătenilor. Astfel, a fost reparat podul principal al satului și au fost renovate mai multe fațade ale caselor, dispensarul și magazinul sătesc. În același timp, localnicii au primit și consultanță pentru a-și deschide și a-și gestiona mici afaceri locale.
Se poate spune că Alma Vii este un Sat Trainic în devenire. Prin proiectul „Centrul de interpretare a culturii tradiționale Alma Vii – Reabilitarea și refuncționalizarea incintei fortificate” Fundația MET încearcă adaptarea acestui model deja dezvoltat și care a avut rezultate foarte bune în alte sate săsești din zona la specificul local din Alma Vii.