Ambulanta pentru Monumente‎: Interventie de urgenta la halta Apold

0
1710
views

În perioada 19 octombrie – 22 octombrie vă invităm la o nouă intervenţie a „Ambulanţei pentru Monumente”. La sugestia unor iubitori ai patrimoniului care au oferit sprijinul lor material şi în cooperare cu Primăria Apold ne-am propus sa salvăm acoperişul fostei halte din Apold, jud. Mureş a mocăniţei Sibiu-Sighişoara, monument istoric de categoria B. Lucrarea presupune înlocuirea şi completarea ţiglelor degradate sau lipsă cu unele noi, produse manual la ţiglăria tradiţională de la Apoş şi înlocuirea laţilor degradaţi.

Materialele au putut fi achiziţionate datorită Fundaţiei RomaniaOne şi a lui Cory si Amy Reid care şi-au propus sa ne ajute cu toţi membrii familiei la intervenţia propriu-zisă. Echipamentul de lucru va fi asigurat de TEMAD Romania, sponsor al proiectului. Pe cei care vin în apropiere cu trenul sau cu autocarul îi vom prelua cu mașina: Sighişoara, Mediaş, Sibiu etc. Ne bucurăm și de cei care vor sta numai o zi sau două. Lucruri de care să nu uitați: sac de dormit, încălțăminte de lucru, îmbrăcăminte groasă, frontală. Locul de cazare va fi în localitatea Alţâna. Se va asigura masa şi cazarea.

Pentru orice detalii ne puteţi contacta la telefon: 0740597184