Comunicat de presa: Asociatia AUM – Ziua Europei la Sighișoara

0
378
views

Duminică, 8 mai, Asociația AUM are plăcerea de a vă invita în Piața Cetății din Sighișoara începând cu ora 15:30, pentru a celebra pacea, unitatea, libertatea și egalitatea de Ziua Europei. Voluntarii naţionali şi internaţionali ai Corpului European de Solidaritate au pregătit un eveniment prin care își propun să
promoveze valorile Uniunii Europene.

Scopul acestui eveniment este de a încuraja dialogul intercultural prin promovarea culturilor țărilor europene aducând în discuție democrația și politicile de tineret, rolul tinerilor în Europa multiculturală și Anul European al Tineretului (inițiativă a Uniunii Europene).

Îi vom avea alături de noi și pe Clubul Interact Sighișoara pentru a evidenția importanța educației civice și politice pentru tineri. Momentele artistice au loc cu sprijinul Clubului de Dans Modern al Clubului Copiiilor Sighișoara. Evenimentul va include de asemenea o paradă cu steaguri și activități pentru copii.

Această activitate face parte din proiectul Europa Mea, cofinanțat de către Ambasada Franței, Institutul Francez Român și Uniunea Europeană. Evenimentul este organizat de către Asociația AUM și susținut de către Primăria Sighișoara.

Asociaţia AUM este o organizaţie nonguvernamentală care din 2018 se ocupă, în principal, cu scrierea şi implementarea de proiecte aprobate şi co-finanţate prin Corpul European de Solidaritate, program al Comisiei Europene. Proiectele organizate cu ajutorul vountarilor naţionali şi internaţionali au scopul de a
răspunde unor nevoi prezente în comunitate prin crearea unor programe de educaţie non-formală complementară pentru copii, tineri şi adulţi. Până în prezent Asociaţia AUM a găzduit la Sighişoara peste 150 de voluntari ai Corpului European de Solidaritate.