5 Jun 2025, Thu

RC Europe vrea să inaugureze un parc de retail in Sighisoara până la sfârșitul anului 2020

Dezvoltatorul imobiliar ceh RC Europe, fondat de antreprenorii Miroslav Hartman și Jan Prokop – foști directori ai retailerului german Lidl, pregătește investiții de peste 70 de milioane de euro pe piața imobiliară românească în următorii doi ani. În Sighișoara, compania a plătit un avans pentru achiziția terenului pe care Midtown Retail, acum parte a fondului belgian de investiții Mitiska, programase un centru comercial care nu a mai fost realizat.

Convingerea că acest tip de proiecte va ajunge în toate orașele cu peste 30.000 de locuitori din România i-a determinat să mai pregătească alte trei proiecte, în Oradea, Miercurea Ciuc și Sighișoara

În Sighișoara, RC Europe vrea să inaugureze un parc de retail până la sfârșitul anului 2020, conform profit.ro, care îl citează pe Andrei Rați, county manager al subsidiarei din România. Strategia dezvoltatorului ceh parcurge următorii pași: semnarea antecontractului pentru teren, demararea procesului de autorizare și, în paralel, al celui de închiriere (care vizează antamarea a 70% din viitoarele spații comerciale), iar apoi cumpărarea terenului și începerea construcției. Sursa Profit.ro Sursa foto RC Europe – comunicat de presa

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara