Festivalul ICon Arts Transilvania, Ediția a XVII-a

0
486
views

În perioada 22 iulie – 10 august ne ascundem de căldură la adăpostul bisericilor fortificate din Transilvania, în saloanele conacelor istorice, în grădinile cetăților și urmărim apusul pe colinele Transilvaniei.

Toate acestea într-un regal de trei săptămâni de muzică clasică și jazz, arte contemporane, premiere artistice și happening-uri itinerante în compania artelor, meșteșugurilor și tradițiilor locale.

Festivalul ICon Arts Transilvania se va desfășura anul acesta în 12 localități de poveste din Sudul Transilvaniei: Alma Vii, Biertan, Criț, Dealu Frumos, Mălăncrav, Mediaș, Meșendorf, Râșnov, Richiș, Sibiu, Sighișoara și Viscri.

💥 Inspirație 💢 Creație 🔰 Expresivitate 🔷 Revelație

Începând cu acest an, evenimentele de la ICon Arts vor avea loc sub semnul celor patru tematici care vorbesc despre valori ale Festivalului ce s-au creat firesc în cele 17 ediții organizate până în prezent.

Evadați alături de noi și veți avea prilejul să ascultați concerte de operă în biserici vechi de 700 de ani, veți redescoperi și altfel muzica de jazz când rezonează cu dansul contemporan și veți avea parte de multe alte experiențe de excepție ce stau să se împlinească – de sunteți curioși să le descoperiți.

Vă așteptăm și de data aceasta în Transilvania la Festivalul care unește comunități în jurul artelor contemporane.

Programul detaliat este aici: http://www.iconarts.ro/program/program-festival/

Intrarea este liberă*, prin rezervare din timp la adresa reservations@iconarts.ro

*cu excepția a două concerte programate la Sala Thalia unde biletul de intrare va fi în valoare de 20 de lei.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara