Festivalul Sighisoara Medievala 2022 a ajuns la cea de-a 28-a ediție.
Conform calendarului manifestarilor cultural-artistice, sociale si educative organizate de catre Municipiul sighisoara, Festivalul Sighisoara Medievala 2022 se va desfasura in perioada 29-31 iulie in cetatea medievala.
Primul festival medieval din România – Festivalul „Sighișoara Medievală” se va desfășura în acest an, în perioada 29-31 iulie 2022, sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române!
Ajuns la cea de a XXVIII – a ediție, festivalul surprinde, pe parcursul celor trei zile, stilul medieval cu tot ce are el mai frumos și mai autentic.
Peste 100 de artiști vor fi prezenți la Sighișoara! Muzică și dansuri medievale, piese de teatru, animații și teatru pentru copii, ateliere și tabere meșteșugărești, cavaleri, domnițe, războinici, trubaduri și menestreli. Toate, într-o atmosferă medievală reală, în Cetatea Sighișoarei.
Întreg evenimentul este prezentat de îndrăgitul om de televiziune: Dan Negru.
Programul Festivalul Sighisoara Medievala 2022
Prima zi a festivalului va debuta cu Parada participanților și se va încheia cu un concert extraordinar susținut de Trupa BUCOVINA. Duminică, în ultima zi a Festivalului „Sighișoara Medievală”, vom avea un concert extraordinar susținut de Trupa CARGO, iar Festivalul „Sighișoara Medievală” se încheie cu un Foc de artificii.
Dintre artiștii prezenți la eveniment amintim de: actorul Marian Râlea și Abracadabra, Zânele Silvane, Cimpoierii de Transilvania, Trupa NOSA, SIRIUS , Cavalerii Terra Medies, Terra Ultrasilvana, Teutonii Transilvaniei și Străjerii de Mühlbach,.
Anul acesta, pe parcursul festivalului, în Cetatea Medievală stilul medieval este elementul obligatoriu. Intrarea în Cetatea Medievală este liberă!
Zonele de desfășurare ale evenimentului sunt:
Parada de deschidere: str. 1 Decembrie 1918 – str. Hermann Oberth – P-ța Hermann Oberth – str. Turnului – Piața Muzeului – Piața Cetății.
Cetatea Medievală: Piața Cetății, Piața Muzeului (Zona dintre Biserica Mănăstirii, Muzeul de arme și Turnul cu Ceas; Zona din Jurul Bisericii Mănăstirii; Zona din fața Primăriei), Strada Școlii, „Piața Rățuștelor”, Parc – zona Turnul Cizmarilor și str. Zidul Cetății – zona Turnul Cizmarilor.
[…] Sursa foto: https://sighisoaraonline.com/content/festivalul-sighisoara-medievala-2022/ […]
[…] Informatii si program despre Festivalul Sighisoara Medievala din anul anterior (2022). […]
[…] Sighisoara Film Festival este un eveniment care promoveaza cultura cinematografica romaneasca si saluta initiativele care pot contribui, prin arta si cunoastere, la vizibilitatea Romaniei in plan international. Festivalul se desfasoara in luna mai a fiecarui an si cuprinde proiectii de filme, ateliere, dezbateri si concerte. Festivalul a avut loc pentru prima data in 2017 si a avut ca tema „Identitatea”. […]
Comments are closed.