Figurinele din Turnul cu ceas caracterizeaza istoria culturala a Transilvaniei si implicit dragostea de frumos si modul de viata al locuitorilor Sighisoarei

0
4916
views

La al cincilea nivel al Muzeului turistii pot admira ceasuri din diferite perioade: ceasul solar (gnomon in limba greaca), o nisiparnita de secol XVIII, ceasul de perete cu arc (secol XVII-XVIII), ceasornicele cu cuc. Aceste din urma instrumente de masurat timpul apar in secolul al XVIII-lea in zona Padurea Neagra din Germania si cunosc mai apoi o mare raspandire si in Transilvania. Expozitia mai cuprinde si ceasornice tip pendula din secolul al XIX-lea (semibiedermeier), inclusiv un ceas produs intr-un atelier sighisorean de catre mesterul Josef Schuller. Atentia vizitatorului este atrasa de mecanismul actual al ceasului din Turn, care constituie o comanda speciala a orasului Sighisoara in anul 1906. Mecanismul a fost executat de firma J.J. Fuchs&Sohn din Berna si este cuplat la curentul electric.
La mecanismul ceasului este conectata o platforma rotativa pe care sunt fixate sapte figurine, cele sapte zile ale saptamanii simbolizate de zeitati din panteonul greco-roman.

Crearea acestor figurine caracterizeaza istoria culturala a Transilvaniei si implicit dragostea de frumos si modul de viata al locuitorilor Sighisoarei in secolele XVII-XVIII. Metalele simbolizate : fierul, cositorul,aurul, argintul, cuprul, plumbul erau vitale pentru grupurile de mestesugari, fiind materiile prime ce foloseau la confectionarea obiectelor necesare traiului, la impodobirea locuintelor, a vestimentatiei. Cele sapte figurine mentionate au fost restaurate la Sibiu, in atelierele Muzeului Brukenthal de catre restauratorul G. Constantinescu in anii 1997-1998. Cheltuielile au fost suportate din veniturile proprii ale muzeului nostru.

In urma analizei chimice s-a putut deduce compozitia de natura organica si anorganica, precum si grosimea fiecarui strat, ceea ce a condus la urmatoarea concluzie: culoarea originala, in urma unor interventii mai tarzii, a fost inlaturata si culorile au fost aplicate direct pe lemn, respectiv pe un strat protector de clei de oase. De o importanta la fel de mare este si descoperirea ca simbolurile alchimiste care impodobesc capatele figurinelor si care sunt pictate cu o culoare de protectie ce contine cositor, au fost adaugate figurinelor probabil la o mai tarzie reparare sau pictare a acestora. Tot cu ocazia acestei restaurari, partile care lipseau au putut fi reconstituite cu ajutorul unor fotografii mai vechi executate de Gertrud Miesselbacher, precum si prin analogie. Citeste mai mult pe pagina Muzeul de Istorie Sighisoara pe pagina Mecanismul Ceasului Foto Pintea Claudiu