Fondurile Regio finanteaza lucrarile de reparatii de la Ansamblul Bisericii Evanghelice fortificate Agnita

0
704
views

Portofoliul de obiective istorice și culturale al Regiunii Centru se completează cu încă un punct de atracție care se modernizează cu resurse europene. Astfel, localnicii și turiștii vor beneficia de condiții de siguranță și de noi oportunități, după procesul de reabilitare a Ansamblului Bisericii Evanghelice fortificate din Agnita. Contractul, în valoare totală de peste 6,5 milioane lei, fonduri nerambursabile, a fost semnat azi la sediul ADR Centru din Alba Iulia, de către reprezentantul Parohiei Evanghelice CA din Agnita, Prim-preot Reinhardt Boltres și de doamna Maria Ivan, director Direcția Coordonare din cadrul ADR Centru.

Cererea de finanțare pentru ”Reabilitarea Ansamblului Bisericii Evanghelice fortificate Agnita, oraș Agnita, județul Sibiu”, s-a materializat în cel de-al 19-lea contract de finanțare semnat la nivelul Regiunii Centru pe prioritatea de investiții 5.1 a POR 2014-2020, care vizează ”Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”. Proiectul, care se va implementa pe o durată de 32 luni, are o valoare totală de circa 6,528 milioane lei, din care peste 6,24 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile solicitate din FEDR și bugetul de stat pentru realizarea lucrărilor prevăzute, iar diferența dintre cele două sume reprezintă cofinanțarea ce va fi asigurată de către beneficiar, la cheltuielile eligibile și neeligibile.

Prin această investiție se urmărește creşterea atractivităţii turistice a zonei prin punerea în valoare şi utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate Agnita şi introducerea acesteia în circuitul turistic real şi virtual. Obiectivele specifice ale proiectului vizează, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii iar, pe de altă parte, digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea şi operaţionalizarea unui plan de marketing cu acţiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu ca și punct de atracţie turistică. Pentru atingerea acestor obiective, în primul rând se vor derula lucrări de intervenție, care au fost structurate pe 3 obiecte: biserica; turnuri; amenajarea incintei. Aceste lucrări prevăzute au ca scop readucerea ansamblului, cel puţin la forma cum arăta în timpul sfârșitului de secol XIX ca spirit, dar cu clădiri reabilitate si cu un spaţiu urban corespunzător cerinţelor contemporane. Astfel, sunt prevăzute lucrări de asanare, lucrări de consolidări, lucrări de îndepărtare a umezelii din teren și ziduri, lucrări de reparaţii, întreținere și conservare, lucrări de reabilitare structuri, lucrări de instalații interioare și exterioare, lucrări de amenajări exterioare și mobilier urban.

Turismul cultural este forma care asigură o mare atractivitate regiunii noastre, fiind practicat de mulți turiști din țară și din străinătate și are un aport esențial în promovarea identității locale. Astfel se dezvoltă și economia regională, dar se asigură și creșterea pe termen lung a numărului locurilor de muncă. Practic, în fiecare județ din regiune avem mai multe contracte de finanțare semnate pe această prioritate. Prin investiția care va fi demarată acum se vor corecta diversele intervenții de-a lungul timpului, care s-au făcut poate mai puțin profesionist, cu materiale incompatibile cu structura, materialele și tehnica de a construi din secolele în care a fost edificat monumentul. Acum, orașul Agnita, aflat într-o zonă cu multe monumente istorice de valoare naţională, va avea posibilitatea de revitalizare economică, prin valorificarea celui mai important monument din patrimoniul local”, a declarat doamna Maria Ivan, director direcția Coordonare ADR Centru.

În secolul XIII, pe locul actualei biserici evanghelice exista o bazilică în stil romanic, însă, pe parcursul secolelor următoare, datorită invaziilor turceşti, a fost necesară extinderea şi fortificarea acesteia. Astfel, în 1466 este menţionată pentru prima dată biserica fortificată din Agnita, care a fost construită în stil gotic, cu elemente renascentiste şi baroce. Biserica mai păstrează şi astăzi vechile incinte de fortificaţie şi turnurile de apărare: Turnul Clopotniţă, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Dulgherilor şi Turnul Slăninilor, în care, după obiceiul săsesc din Transilvania, breslaşii îşi depozitau slănina. Peste mai puțin de trei ani, acest obiectiv va redeveni un simbol al Văii Hârtibaciului.