Manastirea Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Sighisoara

0
19355
views

Amplasată la doar patru kilometri sud de centrul municipiului Sighişoara, mănăstirea cu viaţă de obşte, ce poartă hramul “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” (26 octombrie), se înscrie în categoria aşezămintelor recent înfiinţate, fără nicio legătură cu vreo mănăstire existentă în aceste locuri în veacurile anterioare, motivul înfiinţării fiind doar dorinţa credincioşilor din zonă, şi a protopopului Ioan Boian.

Istoricul zidirii. Cu toate că Arhiepiscopia Alba-Iuliei şi-a dat acceptul privind înfiinţarea vetrei monahale de la Sighişoara, fiind săvârşită şi slujba de sfinţire a pietrei de temelie pentru ridicarea bisericii – la 26 octombrie 1997 – în prezenţa ÎPS Andrei Andreicuţ, lucrările efective au fost demarate ceva mai târziu, mai precis după 1998. Până atunci singurul vieţuitor al mănăstirii, fratele Zaharia Boitoş, venit de la Frăsinei, nu a reuşit să înainteze cu lucrările de construcţie datorită condiţiilor precare şi lipsurilor materiale. În toamna anului 1998 a venit de la mănăstirea Lupşa (jud. Alba) protosinghelul Ghelasie Ţepeş, împreună cu alţi patru călugări (ieromonahul Emanuel, rasoforul Ioil, rasoforul Irineu şi fratele Simion), care au dat viaţă mănăstirii.

Terenul pe care este ridicată mănăstirea a fost donat de familiile Ferezan Aurel şi Elena şi Botea Maria, astfel încât la sosirea monahilor de la Lupşa s-au început ample lucrări de construcţie şi amenajare a complexului monahal. Mai întâi s-a amenajat un paraclis la subsolul actualei biserici, necesar pentru oficierea slujbelor. Apoi, între 1999-2000 s-a ridicat corpul de chilii, paraclisul (a cărui slujbă de sfinţire a fost oficiată de către ÎPS Andrei – vineri, 10 mai 2002, în Săptămâna Luminată), trapeza şi stăreţia, pentru ca în 2001 să fie demarată şi finalizată zidirea propriu-zisă a bisericii. Pentru anul următor, 2002, reţinem finisarea tuturor acestor lucrări, ridicându-se însă şi un arhondaric (casă de oaspeţi) cu 80 de locuri de cazare, o trapeză mare, clopotniţa amplasată în partea de nord-est a complexului monahal, pe sub care se face accesul în incinta mănăstirii, la care desigur pot fi amintite şi alte anexe.

Slujba de sfinţire a mănăstirii a avut loc în ziua de vineri, 6 mai 2005 – de Izvorul Tămăduirii – fiind săvârşită de ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, însoţit de PS Daniil Stoenescu, Episcopul Daciei Felix (Vârşeţ – Serbia), înconjuraţi de un sobor de 70 de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a peste 5000 de credincioşi veniţi de pretutindeni, răspunsurile la strană fiind date de Grupul Psaltic “Nectarie Protopsaltul” din Bucureşti. Cu această ocazie părintele stareţ Ghelasie a fost hirotesit arhimandrit, primind Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie acordată în Patriarhia Română.

Arhitectura şi pictura. Biserica a fost construită în stilul cruce greacă înscrisă, cu un mic pridvor deschis la intrare, susţinut de doi stâlpi şi încoronat de pictura în mozaic a icoanei hramului. În interior remarcăm împărţirea tripartită în pronaos, naos şi altar. Astfel, pentru primele două părţi, bolta semicilindrică este identică, absidele laterale ale naosului fiind poligonale, în cinci laturi, aceleaşi caracteristici prezentând şi absida altarului. Cupola naosului este susţinută de pandantivi, turla cupolei fiind singura ce încoronează lăcaşul de cult. Absida altarului este separată de corpul navei prin intermediul catapetesmei sculptate în lemn de stejar, la fel ca şi mobilierul interior, de către sculptorul Gheorghe Ursu din Crăcăoani (jud. Neamţ).