Maurer Imobiliare va dezvolta un nou proiect rezidential pe strada Viilor din Sighisoara

0
475
views

MAURER IMOBILIARE își mărește familia alegând Sighișoara și dezvoltă un nou proiect rezidențial pe stradă Viilor, la doar 5 minute de Piața Cetății!

Dacă ești interesat de proiectul MAURER RESIDENCE SIGHIȘOARA, află toate detaliile sunând la 0732149900!

“Încă de la început, Maurer Imobiliare a însemnat credință și valori!

În 2006, atunci când primul proiect imobiliar începea să capete contur, în fața noastră se deschideau două drumuri: cel al excelenței imobiliare, al posibilității de a schimba harta orașelor cheie din România și cel al implicării sociale. Pentru că ne doream mai mult decât „altfel de locuințe”. Ne doream un altfel „acasă”.Acum, după mai bine de 12 ani am reușit să ne câștigăm o poziție privilegiată pe piața imobiliară din România. Dar mai presus de atât, am reușit, împreună cu miile de oameni care s-au alăturat cauzei noastre, să arătăm că și aici se poate. Că în inimile românilor mai este încă multă bunătate, ca încă avem oameni care pot să facă diferența și că dorința de a oferi copiilor noștri un viitor mai bun, trece dincolo de orice greutate sau prejudecată. ”