Municipiul Sighișoara: Și în cartierul Mihai Viteazu a fost dată în folosință o masă de tenis pentru exterior

0
671
views

Luni, 6 iulie 2020, a fost dată în folosință masa de tenis pentru exterior, din cartierul Mihai Viteazu, după ce săptămâna trecută a fost dată în folosință cea de pe strada Plopilor, de ambele mese bucurându-se deja copiii din cele două zone ale orașului.
Alte două mese de tenis urmează a fi amplasate în cartierul Târnava 2 (Bărăgan) zilele acestea, iar ulterior și în celelalte cartiere ale orașului.

Pentru stabilirea locurilor de amplasare a acestor mese și în celelalte cartiere, se cere sprijinul locuitorilor, care pot trimite propuneri și sugestii pe adresa de email: primaria@sighisoara.org.ro sau le pot transmite la Telefonul cetățeanului 0265.779.779. În identificarea zonei se dorește a se ține cont de normele privind ordinea și liniștea publică, acestea urmând a fi amplasate la o distanță suficientă față de drum pentru siguranța celor care le folosesc.

Prin acest proiect se urmărește promovarea sportului și crearea unor locuri adecvate care să asigure copiilor, tinerilor și celorlalți locuitori ai Sighișoarei , condiții de mișcare în aer liber. Anul trecut, alte șapte mese au fost amplasate în unitățile de învățământ sighișorene.