RadioSon: Asociația ADA este într-o situație disperată și cere ajutorul voluntarilor și iubitorilor de animale

0
2003
views

Potrivit președintei Asociației Monica Fernengel, după ce grajdul de lângă Adăpostul de animale din Albești a fost vândut au trebuit mutați câinii adăpostiți în acesta și acum trebuie urgent mutate țarcurile și cuștile. Pentru că acestea sunt mari și grele, după cum declară președinta Asociației, cei care pot da o mână de ajutor sunt așteptați sâmbătă 23 ianuarie de la ora 9.30 la Adăpostul din Albești pentru a acorda sprijin.

În momentul de față doar jumătate din adăpostul de animale din Albești este folosit și aceasta întrucât Asociația ADA nu a dispus de fondurile necesare pentru renovarea și celeilalte părți, în contextul în care potrivit președintei Asociației foarte multe lucruri se fac din donații
Asociația ADA Sighișoara funcționează de 20 de ani iar de 15 ani are în folosință Adăpostul de animale din Albești.
În acești ani, mii de animale, câini și pisici, au fost sterilizate și mii de animale date în adopție iar președinta Asociației Monica Fernengel a declarat că în ciuda greutăților întâmpinate are mulțumirea că a ajutat aceste animale.

Începând cu anul 2018, Asociația pentru Drepturile Animalelor ADA Sighișoara a încheiat cu Municipiul Sighișoara un contract de concesiune a serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, de pe raza municipiului.
În trecut, activitatea s-a desfăşurat timp de mai multi ani în baza unui protocol de colaborare încheiat între Municipiul Sighișoara și Asociaţia pentru Drepturile Animalelor ADA Sighișoara.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara