5 Jun 2025, Thu

RadioSon: In Sighisoara au fost implementate programe de sprijin pentru copiii cu parintii plecati in strainatate

Avem in intreg judetul peste 1000 de copii cu parintii plecati la munca in strainatate. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș monitorizează copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Unităţile de învăţământ au obligaţia, conform unui act normativ, să raporteze fiecare caz în parte. Aceşti copii vor fi vizitaţi, pentru început, de către un asistent social o dată la două luni . Dacă nu sunt semnalate probleme în primele şase luni, vizitele vor fi programate semestrial. La nivelul judetului sunt 1336 de copii care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, fenomenul migratiei fortei de munca fiind in crestere in ultimii ani. 

In Sighisoara au fost implementate programe de sprijin pentru copiii cu parintii plecati in strainatate, un astfel de program fiind Crestem impreuna, program ce se desfasoara la Scoala Gimnaziala Zaharia Boiu. În programul „Creștem Împreună” de la Sighișoara sunt incluși 65 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, 
Condițiile de trai ale copiilor din aceste familii cu cel putin un parinte plecat la munca in strainatate se îmbunătățesc, ei însă se confruntă cu stări emoționale dificile. Ținând cont de nevoile copiilor rămași acasă se implementeaza astfel de programe prin intermediul carorar se acorda servicii educaționale, de consiliere și dezvoltarea de programe de timp liber.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara