RadioSon: La Sighisoara trei persoane retinute pentru furt de combustibil

0
871
views

La data de 23 ianuarie a.c., polițiștii de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Sighişoara au surprins, într-o parcare, 3 persoane, în timp ce încercau să sustragă combustibil din rezervorul unui autocamion.

Potrivit IPJ Mures, la data de 23 ianuarie a.c., în jurul orelor 01.30, poliţiştii au observat două canistre din plastic lângă rezervorul unui autocamion, ce staţiona într-o parcare din
localitatea Sighişoara, iar în pădure au observat mișcare. Astfel, poliţiştii au procedat la urmărirea persoanelor prin pădure reușind să prindă și să rețină trei bărbaţi, unul de 36 de ani, altul de 57 de ani şi al treilea, de 61 de ani. Din cercetări a reieşit că cei trei bărbaţi, profitând de faptul că conducătorul autoutilitarei dormea, ar fi forţat rezervorul autoutilitarei şi ar fi sustras din acesta aproximativ 60 litri de motorină pe care i-ar fi depozitat în două canistre ce se aflau lângă autocamion.

Valoarea prejudiciul se ridică la 400 de lei, acesta fiind recuperat. Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar față de cele 3 persoane s-a luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara