RadioSon: Se intervine pentru deszăpezire în Sighișoara

0
243
views

Deszăpezirea în Sighișoara se realizează , de către operatorul de salubritate în baza „Planului Operativ 2020 – 2021”. A oferit detalii despre modul în care s-a acționat primarul municipiului Iulian Sîrbu.

“Încă de azi – noapte, utilajele de deszăpezire a celor de la SC Schuster Ecosal SRL sunt în teren.
Îndepărtarea zăpezii se face atât manual, cât și mecanizat, în funcție de zonă, în baza „Planului Operativ 2020 – 2021”. Pentru buna desfășurare a traficului auto și pietonal s-au amplasat lăzi și grămezi cu material antiderapant în zone ale municipiului cu acces auto dificil în pantă și unde există scări de acces pietonal .
Foarte important, vă rog, circulați cu atenție sporită! Conducătorii auto să circule cu prudenţă şi să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo.
De asemenea, vă reamintesc, conform Art. 9, din HCL Nr. 181 din data 23/11/2017, „se interzice aruncarea zăpezii provenite din curți pe trotuare, carosabil, intersecţii, spaţii verzi, terenuri virane, guri de scurgere a apelor pluviale, canale” iar la imobilele în care la parter funcționează societăți comerciale, magazine sau prestatori de servicii, obligațiile de deszăpezire revin acestor unități pe timpul funcționării acestora. Vă mulțumesc”

Pentru probleme privind serviciul de deszăpezire se poate apela operatorul S.C.Schuster Ecosal S.R.L. la nr. de tel. 0726746492 iar pentru sesizări privind deficiențe în executarea serviciilor de deszăpezire se poate apela Municipiul Sighișoara la nr. tel. 0729499238.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara