RadioSon: Zi de sarbatoare la Unitatea Militara de pe Chip

0
2214
views

Astazi au fost marcati in cadrul Batalionului 72 Aparare CBRN Negru Voda Sighisoara cei 95 ani de la infiintarea armei. Dupa introducerea Drapelului de lupta in formatie a avut loc primire invitatilor, intonarea imnului de stat si prezentarea mesajelor la ceas aniversar, de catre lt col Claudiu Margin, comandantul Batalionului si de catre primarul Sighisoarei Ovidiu Malancravean.

Prin Decizia Ministerială nr. 297 din 15 mai 1923, publicată în ‘Monitorul Oastei’ nr. 28/1923, a luat ființă, în cadrul Ministerului de Război, un Comitet Consultativ pentru chestiunile tactice privitoare la războiul chimic, stabilindu-se ca toate problemele privind pregătirea armatei pe această linie să fie rezolvate de Direcția a XI-a Tehnică, împreună cu Marele Stat Major.
Încă din momentul înființării primului nucleu al Chimiei Militare —, arma Apărare NBC a cunoscut o evoluție continuă, atât din punctul de vedere al structurilor organizatorice, al înzestrării, cât și al principiilor de întrebuințare în operație, mai ales după apariția noilor agenți toxici, cu agresivitate sporită și a altor arme de distrugere în masă (nucleară și biologică).

În prezent, structurile de apărare NBC sunt integrate operațional în toate formele acțiunilor militare, în operațiile de stabilitate, precum și în anumite acțiuni de urgență civile specifice. La moment aniversar invitatii au scris in Cartea de onoare a Unitatii Militare si tot astazi au fost acordate si diplome de merit unor militari ai unitatii.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara