Sighisoara Freelance Reporter: Suspendarea activitatii la groapa de gunoi ar putea creste tarifele de salubrizare in Sighisoara

0
2295
views

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului local Sighişoara din 23 noiembrie 2017 apare şi un proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru serviciile de utilități, specifice serviciului de salubrizare, derulate de S.C. Schuster Ecosal S.R.L. Potrivit acestui proiect, tariful pentru “precolectat, colectat, transportat deşeuri municipale sortate la persoane fizice şi asociaţii de proprietari” va fi de 6,38 lei/persoană/lună faţă de 2,25 lei cât este acum. Pentru deşeurile nesortate, tariful va fi 7,91 lei/persoană/lună, faţă de 3,70 lei cât este acum, iar dacă firma va face şi sortarea acestor deşeuri, tariful va fi de 9,39 lei/lună/persoană.

Creşteri semnificative ale tarifelor sunt prevăzute şi la colectarea şi transportul deşeurilor vegetale, a celor voluminoase şi a celor rezultate din construcţii şi demolări. Aceste majorări de tarife sunt motivate de sistarea depozităţii deşeurilor la groapa de gunoi a municipiului Sighişoara în urma controlului efectuat de reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Administrației Naționale “Apele Române” în data de 2 noiembrie 2017 iar din această cauză deşeurile din Sighişoara vor trebui transportate şi depozitate la depozitul de deşeuri de la Sânpaul. De asemenea, în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre se meţionează faptul că această majorare de tarife va fi valabilă doar până când problemele de la depozitul de deşeuri din Sighişoara vor fi rezolvate şi se va putea relua activitatea aici. Pentru a vedea noile tarife pentru colectarea şi transportul deşeurilor ce, probabil, vor fi aprobate în şedinţa Consiliului local din 23 noiembrie, daţi click pe link-ul de mai jos şi citiţi anexa proiectului de hotărâre (pagina 7): Proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru serviciile de utilități, specifice serviciului de salubrizare, derulate de S.C. Schuster Ecosal S.R.L., conform contractului de concesiune nr. 22.161/891/23.10.2012. Sursa Sighisoara Freelance Reporter