Teatrul T.a.C.T. Sighisoara – Cerere in casatorie

0
110
views

Teatrul T.a.C.T. Sighişoara şi Teatrul „7” din Bucureşti prezintă duminică, 19 noiembrie 2017, de la ora 19:00, la sala Central Park Hotel Sighişoara comedia cehoviană „Cerere în căsătorie”, un spectacol de Ion Mircioagă având în distribuţie actorii Gianina Iconaru, Ştefan Abrudan şi Eugen Pădureanu.

Această piesă e o bijuterie în care funcționează exemplar comicul de situații și comicul de caracter. Personajele sunt schițate din câteva linii, trase cu siguranță de dramaturg; sunt ofertante pentru actori, care au libertatea – și obligația! – de a completa contururile propuse de Cehov cu particularități verosimile. Altfel spus, sunt provocate fantezia și cultura histrionilor, plăcerea de a face un studiu psihologic. Plăcere care nu e gratuită. Cercetarea dă la iveală câteva date omenești care, DA, SUNT ȘI ASTĂZI IMPORTANTE. Spectacolul nostru își propune să vorbească, folosind mijloacele comediei, despre vulnerabilitatea sentimentelor, despre pustiirile produse de inhibiții, despre ridicolul unor existențe virusate de orgolii prostești.

Vă aşteptăm!

Unde? – Central Park Hotel Sighișoara
Când? – duminică, 19 noiembrie 2017, ora 19:00

Rezervări : 0787 586 228
Preţ bilet : 20 lei