În anul 1970 au fost devastate de ape mai mult de 1.500 de localități din România. Peste un milion de hectare au fost acoperite de ape.
Pe teritoriul judeţului Mureş, în perioada 1 ianuarie – 10 mai 1970, precipitaţiile au avut cantităţi duble faţă de valorile multianuale.
Acest fapt a dus la suprasaturarea solului care nu a permis infiltraţiile cu mai mult de 20 –25%. De asemenea stratul de zăpadă, foarte consistent, s-a topit rapid în aprilie şi prima decadă din luna mai. Elementul declanşator al viiturilor excepţionale a fost căderea de precipitaţii lichide deosebit de intense pe suprafeţe foarte întinse. Acestea s-au suprapus peste suprasaturaţia solului dar şi pe un debit de bază foarte ridicat. Cantităţile de apă căzute în 48 de ore pe cursul râului Mureş au fost de 75 – 100 mm iar pe cursurile superioare ale Târnavelor de 150 mm.
Debitele şi volumele maxime la viitura din luna mai 1970 pe raul Târnava Mare – la Ţopa era F = 1753 kmp, Qmax 1970 =700 mc/s, PD max = 1%, PDwmax = 1%, Wmax 1970 = 160 mil mc. Sursa date tehnice: Plan judeţean de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor, secetei hidrologice, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale pe cursuri de apă. 2010 -2013
Inundațiile din vara anului 1975
După ce zile întregi a plouat din abundență, la începutul lunii iulie 1975 inundații catastrofale au lovit România, provocând însemnate pagube materiale și pierderi de vieți omenești. Cele mai afectate au fost județele Argeș, Buzău, Prahova, Ilfov, Mureș, Vâlcea, Covasna și Sibiu, unde 49 de persoane au murit și 12 au dispărut (ANR, SANIC, fond CC al PCR – Administrativ – Politică, dosar 3/1975, fila 30). La Sighişoara apa ajunsese în oraş pînă la etajul I al caselor de pe centru şi mulţi oameni au fost salvaţi cu barca si tot la Sighişoara apele au luat cel mai frumos pod existent în zonă, din lemn, acoperit, lucrat artizanal, cu porţi de ambele părţi.
Foto: Povesti Sasesti