Asociatia Wild Carpathia si Centrul de Voluntariat Sighișoara în colaborare cu Fundația Veritas Sighișoara a ajutat familia nevoiașă în salubrizarea și evacuarea deșeurilor din gospodărie

0
701
views

“In cadrul unei acțiuni de solutionare a unui caz social grav, acțiune inițiată și coordonată de către Compartimentul de Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sighișoara, asociatia Wild Carpathia si Centrul de Voluntariat Sighișoara în colaborare cu Fundația Veritas Sighișoara a ajutat familia nevoiașă în salubrizarea și evacuarea deșeurilor din gospodărie. Atat implicarea voluntarilor internationali gazduiti de asociatiile mai sus mentionate cat si cea a vecinilor familiei nevoiase sunt exemple de solidaritate demne de urmat in comunitatea in care traim.”

Wild Carpathia este o organizație non-guvernamentală înființată în 2013 de un grup de tineri curajoși din dorința lor de a contribui la dezvoltarea copiilor, tinerilor și a adulților prin derularea de proiecte si activități diverse necesare procesului de cunoaștere și dezvoltare personală.

Veritas este o organizaţie creştin-ecumenică care încearcă să schimbe în bine vieţile oamenilor din Sighişoara prin servicii oferite comunităţii, prin programe educaţionale şi prin schimb intercultural.