Avertizare meteo: Ninsoare si vant puternic in weekend , zonele vizate vest, nord si centru

0
853
views

Va fi viscol și va ninge la munte, iar în restul țării vor fi precipitații mixte, iar vântul va bate cu putere. ANM a emis o avertizare meteo, valabilă începând de sâmbătă dimineața.

Fenomene vizate: precipitații mixte în vest, nord și centru, predominant ninsori la munte și strat de zăpadă consistent la altitudini mari, intensificări ale vântului
Interval de valabilitate: 09 decembrie, ora 08 – 10 decembrie, ora 20

In intervalul menţionat, treptat aria precipitațiilor va cuprinde toate regiunile. În vestul, nordul și centrul țării, pe parcursul zilei de sâmbătă (9 decembrie), vor fi precipitații la început sub formă de ploaie, apoi mixte, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiții de polei. Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 15 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zonele montane, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70…90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea redusă. Intensificări temporare vor fi și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în cele vestice și sudice, unde se vor atinge 50…70 km/h.