Breslele meșteșugarilor din Sighișoara, 19 la număr, și-au primit primele statute în 1376, statute care aveau la bază legi și obiceiuri mai vechi. Se iau măsuri pentru interzicerea măririi numărului angajaților, se planifică procurarea materiei prime etc. Concurența între bresle era acută, iar cea dintre breslele din diferite orașe era de-a dreptul crâncenă. De exemplu, dacă lăcătușii din Brașov aduceau la târgul din Sighișoara “lacăte și broaște proaste”, lăcătușii sighișoreni aveau dreptul să le confiște. In 1376, Sighişoarei îi sunt înnoite statutele meșteșugarilor breslași.
Existența timpurie a breslelor (circa 19 la număr) arată măsura dezvoltării economice a Sighișoarei în Evul Mediu și traseul dezvoltării sale ulterioare. Conform documentului, în Sighișoara, Sibiu, Sebeș și Orăștie, existau bresle ale măcelarilor, brutarilor, pielarilor, tăbăcarilor, cizmarilor, fierarilor (care includeau și căldărari, rotari, săbieri, lăcătuși, făurari de ace și curelari), blănari și cojocari, mănușari, cuțitari, mantelari, funieri, țesători de lână, țesători de pânză, dogari și butnari, olari, arcari, croitori și trăistari. Un număr similar de bresle existau în acea perioadă în orașele germane Augsburg, Köln sau Strasbourg. Reprezentanții breslelor au căpătat cu timpul o importanță tot mai mare în conducerea treburilor orașului.
Meșteșugarii devin tot mai înstăriți și ajung să aibă reprezentanți în sfatul cetății, lucru care până atunci era rezervat patricienilor feudali. Primul meșteșugar care a ajuns să intre în sfatul cetății, cu funcție de jurat, a fost un reprezentant al breslei aurarilor, Nikolaus, în 1393. Breslele au fost desființate în 1884 deoarece își pierduseră semnificația. Foto Pintea Claudiu