Între 1703-1711 are loc mișcarea anti-habsburgică din Ungaria și Transilvania. Curuții (anti-habsburgicii) – conduși în regiunea Târnavelor de Vasile Neagu și Bucur Câmpeanu – au atacat cetatea Sighișoara care era văzută ca fiind de partea lobonților (apărătorii imperiului habsburgic). După lupte grele, curuții își dau seama că nu pot ocupa cetatea, și se retrag.
Curuți (din maghiară kuruc, în trad. “haiduc”) este numele dat inițial în Ungaria și Transilvania cetelor de răsculați conduse de Gheorghe Doja (1514). Ulterior au primit aceeași denumire participanții de diferite etnii la lupta antihabsburgică (antiaustriacă) de la începutul secolului al XVIII-lea sub conducerea lui Francisc Rákóczi al II-lea. Adversarii curuților au fost lobonții. Răscoala curuților s-a încheiat în 1711 prin Pacea de la Sătmar (Satu Mare). Cetatea Sólyomkővár (azi Șinteu), bază militară și centru de rezistență a curuților, a fost distrusă și depopulată. La Șinteu au fost colonizați slovaci.
