File de istorie: In 1630 in Sighisoara este ales principe al Transilvaniei Gheorghe Rakoczi

0
2035
views

În Sighișoara este ales principe al Transilvaniei Gheorghe Rákóczi I în anul 1630 (1 decembrie). Profitând de situația neclară, Ecaterina de Brandenburg a avut posibilitatea să ia decizia privitoare la persoana succesorului său, deoarece i-a aparținut dreptul (ca principesă demisă) să citească în fața Dietei de la Sighișoara actul de numire al noului principe. Din răzbunare față de Ștefan Bethlen, care sprijinise demiterea ei, Ecaterina a ales să anunțe dintre cele două numiri, pe cea a lui Gheorghe Rákóczi. Cu acest gest oficial s-a încheiat disputa de succesiune și, în același timp, domnia scurtă al lui Ștefan Bethlen, de numai două luni.

Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász (în maghiară I. Rákóczi György, în germană Georg I. Rákóczi, cunoscut și ca Gheorghe Rákóczi cel Bătrân (n. 1593, la Szerencs – d. 1648) a fost principe al Transilvaniei între anii 1630-1648. În timpul domniei sale, la fel ca în timpul domniei principilor Gabriel Bethlen sau Gheorghe Rákóczi al II-lea, Principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a cunoscut o epocă de înflorire economică și de afirmare politică și culturală, întărindu-se puterea centrală. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a Calvinismului. Conform ideilor Calvinismului a sprijinit folosirea limbii materne în liturgie și în învățământ, nu numai în cazul comunității maghiare, dar și în cazul românilor și sașilor. La îndemnul lui și pe cheltuielile Principatului s-a tipărit în tipografia domnească de la Alba Iulia prima traducere completă a Noului Testament în limba română, Noul Testament de la Bălgrad, cunoscut și sub denumirea de Biblia Rakocziana. In pictura sunt prezentati Gheorghe Rákóczi și Zsuzsanna Lorántffy / Wikipedia Common, public domain