Comunicat de presa – Eroii pandemiei vor fi răsplătiți!

0
355
views

Consiliul Județean al Elevilor Mureș încurajează răsplătirea eroilor pandemiei din sistemul de învățământ!

Consiliul Național al Elevilor organizează cea de-a patra ediție a Galei Elevului Reprezentant, eveniment care va avea loc pe data de 15 mai. Anul acesta, la baza proiectului va sta conceptul intitulat „ResetEDU – un nou capitol pentru educație”, aflat în strânsă legătură cu punctul în care se află sistemul educațional la un an de la începutul pandemiei.
Prin intermediul Galei Elevului Reprezentant, Consiliul Național al Elevilor va răsplăti eforturile actorilor implicați în societatea civilă. Fie că vorbim despre activiștii care, prin inițiativele lor, vor să aducă o schimbare în comunitate, despre profesorii dedicați îmbunătățirii constante a actului educațional sau despre părinții și unitățile de învățământ care ajută la formarea elevilor, cu toții merită aprecierea noastră.

Astfel, oricine poate nominaliza o persoană care, prin acțiunile sale, contribuie la dezvoltarea climatului educațional, accesând următorul link: https://gala.consiliulelevilor.ro/nominalizeaza/. Categoriile în cadrul cărora se pot face nominalizări sunt: „Elev implicat în comunitate”, „Profesor de 10”, „Părinte – agent al schimbării” și „Comunități școlare reziliente”.
Calendarul de desfășurare al evenimentului este:
30 aprilie, ora 23:59 – Depunerea nominalizărilor pentru toate secțiunile disponibile online;
30 aprilie – 15 mai, ora 23:59 – Jurizarea nominalizărilor depuse;
20 mai – Publicarea listei cu semifinaliști;
4 iunie – Premierea celor nominalizați la Gala Elevului Reprezentant.

Regulamentul evenimentului, precum și alte informații privind criteriile de jurizare sau condițiile de eligibilitate ale persoanelor nominalizate pot fi consultate aici: https://gala.consiliulelevilor.ro/
CJE Mureș