Pentru tot mai mulţi turişti străini, Transilvania este un ţinut desprins din legende, undeva la capătul pământului, unde „bântuie” cam de 500 de ani Dracula, vampirul cel groaznic, acolo unde doar cu usturoiul te poţi salva de vampiri. Aici, Dracula cel sângeros trage în ţeapă pe orice trecator… Astfel proliferează poveştile cele mai stranii despre acest soi de strigoi. Pe aceste frumoase meleaguri, un voievod iubitor de neam şi de ţară a fost prădat de sufletul lui. Legenda fabricată de saşii din Braşov şi răspândită mai întâi în toată Europa, încă de pe la 1.500, a învins peste timp răspândindu-se la scară mondială.
Această legendă şi-a înfipt colţii în inima domnitorului viteaz care a făcut ordine şi a adus bunăstare în ţară. Aceste măsuri eu cred că nu au fost determinate de cruzime, ci numai din spiritul de dreptate, de dorinţa de a ridica ţara aflată în ruină şi în mâinile unor tâlhari, a bandelor înarmate ale boierilor, a cetelor prădalnice otomane şi-a negustorilor străini care o jefuiau. „Trasul în ţeapă” nu reprezenta ceva neobişnuit pe vremea lui Vlad Ţepeş, era o pedeapsă admisă curent. Această metodă comparată cu metodele inchiziţiei sau ale persecutării creştinismului în Imperiul Roman poate părea chiar puţin mai „umană”. De la 1.500 şi până în prezent „reflexul”lui Dracula în mass-media s-a abătut pe capul lui Vlad Ţepeş şi implicit peste România. „Ordinul Dragonului” care i-a fost conferit lui Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Ţepeş), în anul 1431, la Nurnberg era un ordin pe care îl aveau numeroase „capete `nalte” ale Europei din vremea aceea (Sigismund de Luxemburg, regele Poloniei şi al Neapolului etc).
Conferirea acestui ordin era strict legată de lupta împotriva turcilor (a „necredincioşilor”). Vlad Dracul promisese să sprijine misionarismul Ordinului Franciscanilor la Dunărea de Jos. Blazonul ordinului cruciat reprezenta un dragon (reptilă sau şarpe cu aripi) încolăcit în cerc, cu coada răsucită în jurul gâtului. De la acest animal fabulos se spune că s-ar fi făcut legătura cu liliacul (şoarecele cu aripi), cu specia de lilieci vampiri, cu legendele şi poveştile cu strigoi, astfel că „Drăculea” sau băiatul lui Vlad Dracul a devenit Dracula. În limba germană cuvântul „balaur” se pronunţa aproape de cuvantul „drac” în limba româna: “drache”. Pare-se că această coincidenţă de înţeles a făcut ca între drac şi balaur sau dragon, sensul de vampir să devină dominant. Se presupune că Vlad Ţepeş s-ar fi născut la Sighişoara, aici unde astăzi foarte mulţi turişti îi calcă pe urme. El şi-a petrecut copilăria într-o atmosferă teutonă, într-o casă de târgoveţ german care încă se mai pastrează şi astazi. Vlad Ţepeş a moştenit de la tatăl său Ordinul Dragonului care se moştenea de la o generaţie la alta ca şi tronul ţării. Este posibil ca legendele şi poveştile despre Dracula să fi pornit de la stindardul cu semnul dragonului, un semn de „însoţire” cu dracul în mintea ţăranilor superstiţioşi. Sub aura sa misterioasă, Vlad Ţepeş este una dintre figurile cele mai controversate din istoria noastră. Faima sa se explică prin amestecul ciudat dintre faptele istorice şi fabulaţie, dintre mit şi realitate. Personal, eu nu pot să cred în „mitul Dracula”, cred doar ca a existat un patriot înflăcărat care şi-a apărat ţara cu dârzenie şi curaj – Vlad Ţepeş. Am avea mare nevoie de un Ţepeş la ora actuală în ţară… vorba lui Eminescu: “-Cum nu vii tu, Ţepeş, Doamne!?… Însă, aşa cum se spune că „în orice rău există şi-un bine”, aş putea spune că mitul Dracula a contribuit şi contribuie din plin la dezvoltarea turismului din zona Sighişoarei (şi nu numai). Articol realizat de Ioan Medeşan in publicatia JSR (Jurnalul Sighisoara Reporter) publicat in 2010 pe pagina noastra (Dracula sau Vlad Tepes?…)
