Festivalul Sighisoara Medievala a ajuns la cea de-a XXIV-a editie

0
2229
views

Începând cu anul 1992, în fiecare vară, Cetatea Sighişoarei îşi retrăieşte trecutul… în ultimul sfârşit de săptămână din luna iulie, realitatea şi fantezia, modernul şi medievalul se împletesc în armonie purtând vizitatorii într-o lume, pe care mulţi o credeau apusă.
Acest festival, devenit un punct de reper în viaţa cultural-artistică a Sighişoarei, vine să exprime vocaţia Sighişoarei de oraş cu bogate tradiţii culturale.
Iată că, în anul în care se împlinesc 25 de ani de la primul Festival Medieval din România – Sighișoara, 1992, Festivalul „Sighișoara Medievală” are ca și temă Taina Curierului Secret care are ca și punct de plecare legendă medievală locală, Angelina sau turcii în fața Sighișoarei, culeasă în sec. al XIX-lea de etnologul Friedrich Mueller.
Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului „Sighișoara Medievală” bate la ușa Cetății!

Municipiul Sighișoara așteaptă în Cetatea Sighisoarei, în perioada 28-30 iulie 2017, toți iubitorii spiritului medieval să descopere povestea cu ajutorul curierului secret care va traversa istoria și care va dezvălui, în ultima seară, prin intermediul unei piese de teatru muzical, taina poveștii- povestea sălvării urbei de către Angelina.
Participanții sunt invitați să își aleagă cele mai bune straie de sărbătoare pentru a deveni parte activă în această poveste, pentru a descoperii indiciile oferite pe parcursul celor trei zile pentru deslușirea misterului din jurul personajului secret – eroina care, prin propriul sacrificiu, a contribuit la salvarea urbei de asediul turcilor.

Obiectivul principal al festivalului este acela de a transforma Sighișoara într-un centru medieval pe parcursul celor trei zile, publicul fiind așteptat cu activitati și surprize de tot felul, de la ateliere de meștesuguri, la posibilitatea de a învăța dansuri specifice epocii sau arta trasului cu arcul. Participantii se vor bucura de piese de teatru stradal, improvizație și concerte de muzică medievală, susținute de artiștii pasionați de muzica perioadei.

Ne vom bucura la sfârşit de iulie de basmul care va locui timp de trei zile în Cetatea Sighișoarei… pentru că, importanţa acestei manifestări constă în puntea de comunicare realizată prin intermediul artei, cu ajutorul genurilor specifice Epocii Medievale: jocul, teatrul, dansul și muzica.