27 May 2025, Tue

Municipiul Sighișoara: Sighişoara va fi iluminată Led cu fonduri europene

“Primăria Sighişoara a câştigat cel mai mare proiect european din toată istoria oraşului: 9,3 milioane de lei pentru modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public.” – Primar,
Prof. Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean.

Investiţia presupune amplasarea a 2.453 de corpuri de iluminat LED pe străzile din municipiu, montarea a 140 de stâlpi metalici, înlocuirea a 5 km de reţea electrică de iluminat public şi alte componente ale reţelei. Toate becurile stradale din reţeaua oraşului vor fi înlocuite cu lămpi tip LED de 94 W, care vor fi administrate prin telegestiune, şi vor fi montate 10 ansambluri fotovoltaice.

Potrivit primarului municipiului Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean, care a coordonat grupul de lucru din cadrul Primăriei pentru întocmirea acestui proiect, de implementarea lui se va bucura întreaga comunitate.

“Este cel mai mare proiect cu atragere de fonduri europene pe care Sighişoara l-a avut până în prezent, atât din punct de vedere al sumei atrase cât şi al adresabilităţii lui, pentru întreaga comunitate. Mă bucur că proiectul acesta la care lucrăm din anul 2017, pentru obţinerea tuturor aprobărilor, primeşte finaţare iar Sighişoara obţine aproape 2 milioane de euro din fonduri europene. Toţi sighişorenii vor beneficia în urma implementării acestui proiect pentru că el prevede modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public din întreg oraşul. Am mai atras şi până acum fonduri europene pe proiecte precum cel privind digitalizarea unor servicii, integrarea socială a unor cetăţeni în nevoi, dar acestea aveau public ţintă mai restrâns. De proiectul ce a câştigat acum finanţare va beneficia toată populaţia oraşului.
Sunt mai multe câştiguri pentru Sighişoara: banii vin de la Uniunea Europeană, odată cu implementare lui vom avea parte de iluminat performant, în oraş controlat prin telegistiune, emisiile de carbon vor scădea şi se vor reduce şi costurile cu iluminatul public, un lucru benefic mai ales în această perioadă.
Am început documentarea şi scrierea acestui proiect în anul 2017, împreună cu domnul viceprimar Toth Tivadar şi o echipă din Primăria Sighişoara, colegi cărora le mulţumesc. Proiectul a fost depus în anul 2018 şi acum după această aşteptare avem confirmarea câştigării lui” Primar, Prof. Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean.

Finanţarea pentru Proiectul de modernizare şi extindere a sistemului de iluminat public din muncipiul Sighişoara a fost atrasă prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa Prioritară 3. Foto iluminat: ilustrativ

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara