Prezentare de carte – Lacriman – Ultimul descendent al lui Dracula – Autoarea Maria Munteanu

0
1820
views
Biblioteca Municipală Zaharia Boiu și Municipiul Sighișoara vă învită joi, 23 martie, ora 17, în Sala Barocă a Primăriei, la evenimentul “Lacriman ultimul descendent al lui Dracula” (prezentare de carte) – autoare Maria Munteanu.
Prezentarea se va desfăşura într-un ambient cu specific medieval, mini-concertul de rock-medieval fiind susţinut de violonistul Trestian Munteanu. Participanţii la eveniment vor avea prilejul de a interacţiona cu autoarea şi opera sa, precum şi cu tânărul violonist.
,,Lacriman – Ultimul descendent al lui Dracula” este cartea prin intermediul căreia, așa cum spune autoarea ,,veţi primi Cheile deschizătoare ale Porţilor dintre Lumi, uimiţi că Poveştile se reîntorc la viaţă într-un prezent care părea că va rămâne arid. Cuprinşi de farmec, veţi broda pe firul lor, rescriindu-vă propria Poveste. Lacriman, personaj care vine din trecut, rămâne ceva timp în prezent şi naşte un viitor luminos, arzând întregul trecut karmic şi dizolvând, în mod paradoxal, egregorul Dracula, nu poate decât să ne uimească cu traiectoria lui existenţialistă asemeni unui meteor ce are şi el rostul său. Povestea lui vine din îndepărtatele vremuri cu vampiri ce înfioară şi acum pe cei care încă mai cred şi se continuă pe un alt palier al recompunerii sale ca Erou salvator, spre surpriza cititorului. Eponimul cărţii magnetizează în jurul său şi alte personaje excepţionale ce vin să întreţină ţesătura magică a istorisirii cu o impresionantă zestre informaţională. Aceste personaje sunt Titanii Universului care se reîntorc pe Terra pentru o nouă colaborare cu pământenii”.
Vă aşteptăm cu drag!
Primarul Municipiului Sighișoara
Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean