RadioSon: 7 medici ati din Târgu Mureș vor ajuta spitalul Sighișoara șI 5 rezidenți au fost detașațI azi în orașul nostru.

0
1024
views

În urma demersurilor făcute de Spitalul Sighișoara, astăzi a fost transmis Ordinul Șefului Departamentului pentru Situatii de Urgență privind detașarea personalului medical, potrivit declarației directoarei Spitalului, dr Tanaszi Sarolta.
,,Solicitării noastre către DSP Mures privind detașarea de rezidenți și totodată privind sprijinul pentru efectuare de gărzi pe linia de gardă ATI de către medici specialiști/primari anestezie și terapie intensivă, s-a răspuns favorabil în cel mai scurt timp, bucurându-ne și de implicarea unităților sanitare din Târgu Mureș.

Azi s-a primit Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență prin care s-au detașat 5 rezidenți în specialitățile medicină internă și boli infecțioase.

7 medici de specialitate ATI de la Spitalul Clinic Județean de Urgență ne-au transmis acordul pentru a ne sprijini în efectuarea unui număr de gărzi pe linia de gardă ATI aprobat pe unitate.Totodată azi s-a angajat un medic specialist ATI în cadrul ATI Spital Municipal Sighișoara.
Mulțumim tuturor pentru sprijin, bun venit personalului nou în echipa noastră și putere de mună pentru a putea continua lupta împotriva SARS CoV-2 “ a transmis directoarea Spitalului, dr Tanaszi Sarolta.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara