RadioSon: Fabrica Siceram Sighișoara a fost preluată de o companie austriacă

0
1615
views

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Leier Rom SRL preia compania Siceram SA, informează autoritatea pentru concurenţă printr-un comunicat remis, luni, 26 ianuarie.

Leier Rom SRL face parte din grupul austriac Leier şi are ca principală activitate fabricarea produselor din beton pentru construcţii. În anul 2018, Leier Rom SRL a preluat Brikston Construction Solutions SA, întreprindere ce are ca principală activitate producerea şi comercializarea cărămizilor şi a blocurilor ceramice.
Siceram are ca obiect principal de activitate fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi a altor produse pentru construcţii din argilă arsă.

”În urma a analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea propusă nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal. Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidential”, se menţionează în comunicat. (www.agerpres.ro)

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara