A avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „AMENAJARE LOC DE JOACĂ LA GRADINIȚA DE COPII CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2 SIGHIȘOARA” cu o valoare de 278.422,11 lei.
Pe terenul din incinta Gradiniţei cu Program Prelungit nr. 2, aflată în administrarea Școlii gimnaziale ”Aurel Mosora” s-au construit două locuri de joacă, pe latura de Sud – Loc 1, cu suprafaţa de 455mp şi pe latura de Vest – Loc 2, cu suprafaţa de 150mp.
Produsele montate respectă standardele de calitate CE, sunt rezistente UV şi au o durată mare de viaţă. Pentru reducerea riscului de rănire, în cazul alunecărilor sau căderilor accidentale, s-au folosit pentru execuţia pardoselii dale antitraumă, special destinate pentru amenajarea spaţiilor de joacă publice sau private, potrivit constructorului.
Locul de joaca a fost amenajat de firma Atlas Sport, din Targu Mures – firmă specializată în amenajarea locurilor de joacă. În prezent, echipa ATLAS SPORT derulează cu succes proiecte de construcții terenuri sportive/baze sportive și locuri de joacă, atât în țară cât și în
străinătate, indiferent de gradul de dificultate. Mai multe detalii pe pagina web Atlas Sport