RadioSon: Misterul Medieval” este tema celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Sighişoara Medievală

0
876
views

Având tema ”MISTERUL MEDIEVAL”, cea de-a XXVI-a ediție își propune să aducă Festivalul Sighişoara Medievală la valoarea pe care o merită, și anume a celui mai vechi festival medieval din România care să se bucure de autenticitatea perioadei declarate prin spectacole, muzică și imagine, devenind astfel o poartă de călătorie în timp care să pună în valoare Cetatea Sighișoarei, se arată într-un comunicat al Municipiului Sighisoara.

Importanţa acestei manifestări constă în puntea de comunicare realizată prin intermediul artei, cu ajutorul genurilor specifice Epocii Medievale. Astfel, pe parcursul celor trei zile, participanții se vor putea bucura de muzică și dansuri medievale, ordine militare de reconstituire medievală și grupuri de jonglerii medievale, spectacol de reconstituire medievală cu cai, teatru medieval și teatru interactiv pentru copii, ateliere de artă și manufactură medievală, jonglerii cu steaguri, tabăra cavalerilor, curtea comedianților, conferințe, expoziții și video-mapping.

Noutatea din acest an este transpunerea scenică a unui mister medieval din patrimoniul universal în cadrul unui spectacol itinerant derulat în mai multe episoade.
Festivalul Sighisoara Medievala se va desfasura anul acesta în perioada 26-28 iulie .

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara