RadioSon: Se doreste crearea unui cadru juridic in care sa se dezvolte sportul sighisorean

0
603
views

A fost motivarea din cadrul dezbaterii publice de la Sighisoara pe tema infiintarii Clubului Sportiv Municipal. Dezbaterea a avut loc ieri cu incepere de la ora 16.00, în Sala Mare de festivități a Municipiului. In cadrul intalnirii a fost prezentat proiectul clubului si scopul infiintarii acestuia.
Primarul municipiului Ovidiu Malancravean a declarat ca se incearca a se crea un cadru juridic in care sa se dezvolte sportul sighisorean
“ Ne-am propus infiintarea acestui club sportiv pentru a-i determina pe cei tineri, pe cei in formare să vină să facă sport. Este un proiect pe care l-a supus consultării publice, l-am propus dezbaterii publice, vom intra cu el în ședința Consiliului Local și să sperăm că și Consiliul îl va accepta. “

Forsea Gheaorghe director CSS Sighisoara a precizat la randul sau ca este bine ca sportul de masa sa fie sustinut pentru ca acesta va duce la sport de performanta sustinand totodata ca este important ca lumea sa stie ca vor fi infiintate pentru inceput doar cateva ramuri, pentru sporturile care sunt active si in momentul de fata, sustinand totodata ca sprijinul financiar ar trebui sa se acorde in functie de performanta si de impactul sportului in preferintele publicului.
“ Cred că toată lumea este de acord că activitatea sportivă din oraș nu este la nivelul la care se dorește, având în vedere și tradiția sportivă a Sighișoarei. În ultimii ani sportul în Sighișoara a intrat pe o pantă descendentă și cred că această inițiativă are tocmai această menire de a readuce sportul în atenția populației și în special a tinerilor pentru că cea mai bună investiție în sănătate este sportul. În ce privește structura organizatorică a acestui club sper să fie suplă, să fie asigurat minimul necesar iar finanțarea să se ducă pentru sprijinirea sportivilor.

În legătură cu sportul, sunt două laturi mari: activitatea sportivă de masă, sportul pentru toți, și activitatea sportivă de performanță. Ținta principală ar trebui să fie activitatea sportivă de masă ceea ce înseamnă competiții la nivel de copii, la nivel școlar. Aceste activități sportive de masă pot genera în perspectivă activitate sportivă de performanță. “

Clubul Sportiv Municipal Sighișoara urmeaza a se infiinta ca o instituție publică în subordinea Consiliului Local al Municipiului Sighișoara, iar acesta urmeaza sa includa sub tutela sa ramurile sportive din municipiu si sa preia in administrate Sala Polivalenta Radu Voina si Stadionul municipal.
Initiatorii proiectului au mai precizat si ca infiintarea acestui Club aduce o serie de avantaje pentru sportivi, unul dintre acestea fiind legat de faptul ca vor putea fi obtinute mai usor finnatari si sponsorizari pentru diferite competitii.

Tot in cadrul intalnirii s-a spus si ca printr-o buna administrare, odata cu infiintarea Clubului sportiv Municipal ar putea fi aduse la Sighisoara mai multe turnee si competitii sportive. La acest proiect de hotarare a fost transmisa o propunere din partea Asociatie Cedes care a propus includerea badmintonului intre ramurile sportive din structura clubului dar si o propunere a unei sighisorence de includere a automobilismului sportiv tinand cont de rezultatele sighisorenilor din acest domeniu.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara