RadioSon: Trei proiecte ale Sighisoarei vor fi propuse pentru finantare in cadrul Proiectului National pentru Dezvoltare a Localitatilor

0
1284
views

Trei proiecte ale Sighisoarei vor fi propuse pentru finantare in cadrul Proiectului National pentru Dezvoltare a Localitatilor: modernizarea Pietei Agro-Alimentare, mutarea Maternitatii si restaurarea Salii Mihai Eminescu.

In acest sens in sedinta extraordinara de marti 14 martie s-a aprobat Documentatia de Avizare Lucrari de Investitii pentru cele trei proiecte: modernizare Piata Agro-Alimentara, schimbare destinatie fosta Policlinica respectiv mutare Maternitate in cladirea acesteia, precum si pentru proiectul de restaurare, consolidare si punere in valoare a Salii Mihai Eminescu.
La intrebarea consilierului Sirbu Iulian de ce aceasta graba in convocarea acestei sedinte si includerea celor trei proiecte pe ordinea de zi a raspuns primarul municipiului Ovidiu Malancravean sustinand ca 17 martie este termenul limita pana la care pot fi depuse proiectele in cadrul acestui program, legea facand referire la un termen de 30 zile dupa aprobarea bugetului de stat.
“Sighisoara are pregatite aceste trei proiecte cu documentatia necesara pentru a fi depuse in cadrul programului” a declarat primarul municipiului Ovidiu Malancravean sustinand ca si-ar fi dorit sa fie mult mai multe dar ca “de cate ori se vorbeste despre documentatii apar discutii.”
La discutiile privind proiectul modernizarii pietei agro-alimentare Neagu Minoriu reprezentant CLIM a intrebat ce garantie exista ca Sighisoara va primii finantare pentru aceasta lucrare si de unde se vor suporta costurile in lipsa acestor garantii. I-au raspuns reprezentantii executivului, sustinand ca este necesar sa se depuna proiecte, ca nimeni nu poate da garantii de castig si ca in lipsa finantarii lucrarile vor fi realizate din bugetul local.
Mai multe discutii a generat proiectul de hotărâre privind însușirea și aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții: ,,Schimbare de destinație a imobilului Spital Municipal Sighișoara, str. Morii nr. 26” respectiv mutarea Maternitatii in sediul fostei Policlinici.
Reprezentantii Spitalului au sustinut ca este bine ca a aparut aceasta oportunitate de finantare, de doi ani si jumatate cladirea Policlinicii nu este folosita si ca forurile de control nu ar trece cu vederea faptul ca nu s-au cautat solutii pentru mutarea Maternitatii.
In timp ce consilierul Dorina Stoica a considerat nerealiste costurile de 150 euro/metru patrat pentru reabilitare respectiv 1100 euro/metru patrat pentru constructia unui modul nou iar primarul municipiului Ovidiu Malancravean a sustinut ca a primit justificarea ca in costurile modului nou au fost incluse si dotarile unei institutii spitalicesti, unii medici si reprezentanti ai societatii civile au cerut constructia unei Maternitati noi in curtea Spitalului. S-a vorbit chiar si despre constructia unui spital nou facandu-se referire ca exista si terenul in Baragan, dar nu exista cale de acces la acesta, dar si despre faptul ca in cladirea fostei Policlinici s-ar putea amenaja un centru de ingrijiri paleative si un centru de balneofizioterapie.
Cu 11 voturi pentru, proiectul de hotarare a fost aprobat. Proiectul pentru actualizarea documentatiei pentru restaurarea, consolidarea si punerea in valoare a Salii Mihai Eminescu a fost aprobat in unanimitate.

Cele trei proiecte: pentru modernizarea Pietei Agro-Alimentare, mutarea Maternitatii si restaurarea Salii Mihai Eminescu vor fi depuse pentru finantare prin PNDL.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara