RadioSon: Urmarit international in Italia pentru proxenetism prins de catre politistii mureseni pe raza judetului nostru

0
1105
views

Potrivit unui comunicat al IPJ un bărbat, din judeţul Mureş, pe numele căruia era emis un mandat de urmărire internaţională, pentru săvârșirea de infracțiuni contra libertății și integrității sexuale a minorilor și trafic de minori, a fost depistat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Mureş. Bărbatul a fost condamnat de autorităţile italiene la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani de închisoare.

Ieri poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mureş au desfăşurat o acțiune, în vederea identificării și reținerii unui bărbat, de 67 de ani, din judeţul Mureş, pe numele căruia autorităţile italiene au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale a minorilor și trafic de minori.
Persoana în cauză se sustrăgea de la executarea pedepsei, aceasta fiind dată în urmărire la nivel internațional.
În acest moment, bărbatul condamnat la 3 ani de închisoare a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, care a emis pe numele acestuia o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore.

STIRE OFERITA DE RadioSon Sighisoara