Veritas: Sfarsitul lunii martie pentru membrii Clubului Impreună a fost marcat prin participare la carnaval

0
480
views

Sfârșitul lunii martie pentru membrii Clubului Împreună a fost marcat prin participare la carnaval. Anul acesta tema carnavalului a fost: Circul! Au fost prezenți clovnii, acrobații, magicianul, animalele dresate precum: ursul, leul, elefantul, crocodilul, pantera neagră. Parada animalelor, numerele de jonglerie, ventriloc, acrobații, număr de magie și confecționarea animăluțelor din baoane cu aer, jocuri, dans și tombolă. Toate au fost prezente și au înfrumusețat ziua!

Veritas este o organizaţie creştină care urmăreşte să aducă o schimbare pozitivă în viaţa oamenilor din Sighişoara prin slujirea comunităţii şi a persoanelor în nevoi, prin intermediul unor programe educaţionale şi prin schimb intercultural.